Rău de frumuseţe
Nu spun că a fost un noroc
că te-am cunoscut.
Spun numai că a fost o minune.
Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.
Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.
Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.
Pentru cel putin unul dintre cei care trec pe aici:
"Modul in care un om isi accepta destinul este mai important decat insusi destinul sau."
Wilhelm von Humboldt
Pentru toti cei care trec pe aici:
"Dati-i omului o masca si va va spune cine este".
Oscar Wilde
Pentru cei care vor reveni aici:
"Am si un decalog aici. Eu l-am scris si tot eu l-am atarnat pe peretele salii de asteptare. Cum ridic ochii, il vad. Si de fiecare data imi repet una din cele zece porunci. De fiecare data una singura, ca sa ma conving s-o urmez. Iata-le cum suna:
1. Sa astepti oricat.
2. Sa astepti orice.
3. Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
4. Sa nu numeri zilele.
5. Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
6. Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
7. Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
8. Daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
9. Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
10. Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota."
Octavian Paler – Viata pe un peron
Cand aveam posibilitatea sa-mi indeplinesc visul, mi-am dat seama ca si pasiunile imbatranesc.
Nu stiu daca pot pretinde ca am stiut ce vreau de la viata. Nu mi-au lipsit tintele false si entuziasemele naive.
Cam toate certitudinile mele, cate au fost, sunt acum ciuruite de indoieli, ca niste haine roase de molii. Mi-ar fi greu sa numesc una intacta.
Nu exista fericire de care sa-ti amintesti fara tristete.
Am inceput sa-mi dau seama ca, din actor pe scena vietii, deveneam un figurant.
Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.
Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata.
O viata mediocra poate fi justificata. Mai ales intr-o lume mediocra. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuza. Nimic nu ne opreste sa visam fara masura."
Octavian Paler – Autoportret intr-o oglinda sparta
xxl's Blog 
Incredibil de depresiv si neasemuit de frumos. 🙂 Multumim!
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Aaa? cati sunteti?
ApreciazăApreciază
Cate. Eu si multiplele mele personalitati. :))))))
ApreciazăApreciază
Dor de mor să mai citesc câte-o poezie şi prea rar acord puţin timp pentru asta. Asadar, merci, imi plăcu şi mai vreau :).
ApreciazăApreciază
Lună în câmp
Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi măna stângă catre ei
şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile l-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.
Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
… şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Scuză-mă, văd cu întârziere (taman bine, că tot fuse azi o zi specială, dedicată poeziei). Pentru mine a fost această minunată poezie? 😊
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
„Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună,
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.
Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.
Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui”
ApreciazăApreciază
Miorlauuu!
ApreciazăApreciază
Dor…un dor nebun! Tare imi place sa mai citesc poezii
ApreciazăApreciază