Dor de Nichita


Rău de frumuseţe

Nu spun că a fost un noroc
că te-am cunoscut.
Spun numai că a fost o minune.

Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.

Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.

Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.

Anunțuri

10 răspunsuri

  1. Incredibil de depresiv si neasemuit de frumos. 🙂 Multumim!

    Apreciază

    1. Aaa? cati sunteti?

      Apreciază

      1. Cate. Eu si multiplele mele personalitati. :))))))

        Apreciază

  2. Dor de mor să mai citesc câte-o poezie şi prea rar acord puţin timp pentru asta. Asadar, merci, imi plăcu şi mai vreau :).

    Apreciază

    1. Lună în câmp

      Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
      sub cortul adormiţilor gutui
      şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
      văzduhul serii mi-ar părea căprui.

      Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
      zvelţi vânători, în arcuiţii lei
      din goana calului, cum îşi subţie arcul.
      0, tinde-ţi măna stângă catre ei

      şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
      pe care ramurile l-au aprins,
      suind sub luna-n seve caii repezi
      ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

      Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
      În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
      … şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
      dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

      Apreciat de 2 persoane

      1. Scuză-mă, văd cu întârziere (taman bine, că tot fuse azi o zi specială, dedicată poeziei). Pentru mine a fost această minunată poezie? 😊

        Apreciază

  3. 🙂

    Apreciază

  4. „Motan m-aş fi dorit să fiu
    cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
    cu gheare şi musteţe lungi,
    c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

    La ora când târâş-grăpiş
    zăpada nopţii se adună,
    eu, cocoţat pe-acoperiş,
    să urlu a pustiu la lună.

    Şi-atuncea, şapte gospodine
    să dea cu bolovani în mine
    şi să mă-njure surd, de Domnul,
    că le-am stricat, urlând, tot somnul.

    De sus, din vârful săptămânii,
    să le rânjesc urlat, scârbos:
    iubesc doar locul, nu stăpânii,
    precum fac câinii pentr-un os.

    Şi iarăşi şapte gospodine
    să dea cu bolovani în mine,
    iar eu să urlu, urlu-ntruna
    atât cât n-o apune luna.

    Motan m-aş fi dorit să fiu
    cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
    cu gheare şi musteţe lungi
    c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

    Când zorii ziua o deznoadă
    să mă tot duc, să mă tot duc
    şi tinicheaua prinsă-n coadă
    s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

    Jegos şi obosit, apoi,
    cu maţele în liturghie,
    să mă adun, să mă-ncovoi
    prin albiturile-n frânghie.

    Ca-n faţa unui şobolan
    spinarea să mi-o fac colan
    să scuip, să scuip şi-n urmă iar
    hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

    Pisicile de prin vecini
    să le gonesc pe la pricini,
    să-mi fete fiecare-un pui
    c-un ochi verzui şi-un ochi căprui”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: