Arhive lunare: Mai 2011

Scoala „din Lunca” – 3

Cand intram in clasa, „nu se mai auzea nici musca”. Eu ma asezam la locul meu in banca intai, iar doamna incepea rasfoitul catalogului. Asta n-ar fi fost nimic, dar urma un mic chestionar, de tipul celui la care raspunsesem eu pe drum, pentru fiecare elev in parte: – Astefanoaie Gheorghe – Prezent, – Ia spune mai Ghita, s-a intors mata de la oras? – Paai, da – Si ce va adus? – Paai, aia si aia si ailalta – Buun, da’ aseara ce-ai mancat? … si tot asa pana la ultimul din catalog. Nici astazi nu-mi dau seama daca asta era o metoda pedagocica, sau doamna C era doar curioasa, cert este ca, dupa popa era cea mai informata persoana din sat. Urma controlul temelor pentru acasa, ascultatul si lectia noua. Pauza nu era vestita de clopotel sau de vreo sonerie, era anuntata de doamna. In timpul pauzei ne napusteam cu totii in curtea scolii, unde nu mai pridideam cu alergatul, trasul fetelor de cozi si alte nazbatii inventate pe loc. Spatiu de explorare aveam berechet, deoarece curtea scolii era delimitata din trei parti de paraul care strabate intregul sat. Asa ca, atunci cand venea cate un coleg sa ne anunte „- Baai, ne cheama doamna in clasa!”, fiecare iesea de prin ascunzisurile din preajma malului apei si se indrepta in mare graba, cosmetizandu-si cat de cat tinuta, spre sala de clasa, pentru ca altminteri, orice intarziere se lasa cu pedepse usturatoare. De multe ori, aceste pauze se prelungeau nesperat de mult. Asta se intampla, mai ales atunci cand doamna primea cate o vizita din partea cate unui cunoscut si, din cate imi amintesc, lucrul acesta se petrecea destul de des.

Anunțuri

Rasul lumii

Din zicerile orientale:
Daca vrei sa razi de seriozitatea altora, trebuie sa iei in serios rasul lor.

Scoala „din Lunca” – 2

Dis-de-dimineata, mama ma dichisea, imi dadea sa mananc, imi punea ghiozdanul in spate si ma trimitea sa o astept pe doamna C., care locuia peste drum, langa primarie. Am uitat sa spun, ca in ciuda formulei consacrate de “tovarasa invatatoare”, doamnei C. toata lumea i se adresa cu “doamna invatatoare” sau “doamna C.”, asa ca pot spune cu mana pe inima ca ea a fost prima doamna din viata mea.

Cat dura drumul pana la scoala, iar doamna C. nu se grabea deloc, ma chestiona de una si de alta: ce mai gatise mama, cine a mai trecut pe la noi, cati pui de curca avem anul asta… si cate nu ma mai intreba. Cand ne apropiam de scoala, se dadea alarma: “- Vine doamna!”. Toti copiii care se harjoneau pana atunci prin curte, dispareau ca prin minune.